Numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole a crescut semnificativ în ultimii ani, preţurile urmând simultan aceeaşi curbă ascendentă. În egală măsură, vânzătorii şi cumpărătorii îşi pun problema unei evaluări cât mai corecte a proprietăţilor, mai ales că uneori preţul pieţei poate creşte artificial sau raportul cerere-ofertă poate fi conjunctural dezechilibrat. Subiectul a generat şi atenția cercetătorilor, iar rezultatele muncii au fost finalizate cu o serie de lucrări precum „Ghidul Evaluatorului Funciar Imobiliar din România“. Astfel de lucrări sunt însă stufoase şi se adresează în principal evaluatorilor de profesie, în corelaţie cu Standardele Internaţionale de Evaluare, existente şi în limba română.
Care sunt însă cele mai simple criterii pentru evaluarea unui teren agricol? Din discuţiile cu evaluatorii a reieşit că pentru terenurile cu destinaţie agricolă se utilizează criterii de comparaţie cum ar fi: clasa de calitate, productivitatea, distanţa faţă de drumurile de acces principale, proximitatea faţă de ape curgătoare şi de reţele de irigaţii, accesibilitatea utilajelor, rata subvenţiilor etc. Toate aceste elemente au o pondere relevantă în preţ. Preţul pieţei, despre care vorbeşte toată lumea, înseamnă de cele mai multe ori un interval, pragul minim fiind înregistrat pentru proprietăţile cu clasă de calitate inferioară, cu suprafeţe mici (necomasate) şi situate în zone deluroase, iar cel maxim, pentru terenurile cu caracteristici superioare, clasele de calitate I şi II, suprafeţe comasate şi productivitate ridicată.
Ca metode de analiză, evaluatorii recomandă: