Asigură-te că sămânţa este potrivită! Unul dintre primele demersuri pe care trebuie să le facă un fermier care dorește să devină producător agricol bio este procurarea seminţelor ecologice pentru crearea culturii. În ansamblul de politici de încurajare a dezvoltării agriculturii bio, Uniunea Europeană prevede ca fiecare stat membru să deţină o bază de date online a producătorilor și furnizorilor de seminţe ecologice, pentru a facilita achiziţionarea acestora. România nu figurează încă pe această listă, deși Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a anunţat încă de acum trei ani intenţia de a constitui o bază de date, la nivel naţional, cu furnizorii de seminţe și material săditor obţinute prin metode ecologice de producţie. Pe site-ul MADR există totuși o „Bază de date seminţe ecologice”, dar în „Lista privind seminţele ecologice și cartofii de sămânţă disponibili pe teritoriul României” figurează doar doi furnizori (un importator și un organism autonom de control si certificare). Pagina site-ului MADR mai conţine și ediţiile din 2008 până în 2015 ale Rapoartelor autorizaţiilor acordate în conformitate cu art. 55 al R (CE) nr. 889/2008, fără a mai fi menţionat însă niciun alt furnizor. În aceste condiţii, un viitor producător agricol ecologic fie optează pentru unul dintre numeroșii producători externi de seminţe certificate ecologic prezent pe piaţa locală, fie apelează la oferta limitată a staţiunilor de cercetare-dezvoltare românești. Există însă și cea de a treia variantă – cea a folosirii seminţelor autohtone tradiţionale, adaptate prin selecţie naturală la condiţiile pedoclimatice locale, fără nicio intervenţie genetică –, dar care nu beneficiază de certificare. În România funcţionează Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, din cadrul Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor și a Materialului Săditor aflat în subordinea Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor. Banca are ca responsabilitate conservarea în condiţii de siguranţă a biodiversităţii vegetale relevante pentru agricultură, dar stipulează clar că nu este producător și distribuitor comercial de seminţe. Cu toate acestea, livrează seminţe la cerere (în baza unui Acord de transfer), în scopul reintroducerii în cultură a varietăţilor tradiţionale românești, doar în condiţiile în care stocurile permit și dacă solicitantul se angajează să păstreze varietăţile tradiţionale furnizate prin cultivarea lor continuă. Promovarea soiurilor de seminţe autohtone a început să capete amploare în România în ultimii ani, apărând mai multe asociaţii care se ocupă cu colectarea, multiplicarea și distribuţia materialului semincer tradiţional și care încurajează schimburile de seminţe românești între fermieri. Un exemplu în acest sens este asociaţia nonguvernamentală Eco Ruralis, care, cu sprijinul voluntarilor, colectează, multiplică și distribuie gratuit seminţe românești tradiţionale și editează anual un „Catalog de seminţe ţărănești”, ajuns la a patra ediţie. Conservarea, dezvoltarea și protejarea patrimoniului semincer este un fenomen care a început să fie recunoscut oficial în alte ţări din cadrul Uniunii Europene. Cel mai recent exemplu în acest sens este cel al Danemarcei, care și-a modificat legislaţia pentru a permite schimbul și vânzarea seminţelor tradiţionale fără a intra în contradicţie cu legislaţia UE.
Un proiect
